Arta de a cultiva relatii de succes cu cei difcili

Ce uzi aia creste si ce semeni aia culegi… este o lectie dura pe care foarte putini o constientizeaza. Ea poate crea ravagii in viata oricarei persoane care evita sa-i acorde atentie.

Uneori se poate intampla sa fii nemultumit de un coleg, de un prieten, de o ruda sau chiar de persoana de langa tine. Iar in momentele de exasperare tinzi sa scoti coltii. Cam asa pornesc discutiile care starnesc regrete in interiorul nostru.

Femeie uda gradina

Recolta se uda inainte de a culege roadele…

Pentru ca oamenii se impun adesea intr-un mod violent si incearca sa-si impuna autoritatea prin duritate verbala. In loc sa aiba putina rabdare si sa descopere adevaratul motiv din spatele intamplarii.

Un om sortit esecului…

Am avut un coleg la un moment dat, George, care nu avea o viata prea frumoasa. Era divortat, statea cu chirie, nu investea deloc in propria educatie si practic nu avea sanse de evolutie. Desi nu avea nici 40 de ani, viata lui nu prea avea viitor. Pentru ca in loc sa faca ceva pentru el, adesea isi ineca amarul in alcool si… vorba aia:

“Cum iti asterni asa dormi!”

Avand o viata mediocra, munca lui George se situa de cele mai multe ori sub mediocritate. Nu avea cine stie ce responsabilitati si petrecea si cate o zi intreaga stand la birou de pomana. Dar se obisnuise cu acest confort. Iar atunci cand i se cerea sa indeplineasca o sarcina, o facea pe jumatate, cautand sa scape de ea cat mai repede.

Desi isi crease rapid reputatia de om incapabil, el era multumit de jobul lui. Pentru ca nu facea mai nimic si castiga niste bani. Dar de cele mai multe ori era certat dupa fiecare sarcina indeplinita pe jumatate. Si uite asa toata lumea suferea de pe urma muncii lui. Colegii mei nu stiau ca ce uzi aia creste si ce semeni aia culegi. Desi aveau tot dreptul sa-l certe, nu faceau decat sa inrautateasca situatia.

Recunosc ca si pe mine m-a exasperat de cateva ori. Dar studiind toata situatia, mi-am dat seama ca problemele nu aveau sa fie rezolvate niciodata in stilul asta.

Initial a fost angajat ca sa ma sustina pe mine intr-un proiect. Dar nu s-a prea descurcat si atunci i s-a gasit un alt rol in firma. Asa a devenit soferul directorului. Inclusiv la volan era praf. M-a bagat in sperieti de cateva ori, de am zis ca mai bine merg o ora pe jos decat cu el. Imi plac masinile si merg si eu ca un bezmetic uneori, dar ma asigur si o fac in siguranta.

El mergea calm, dar intra pe stradute cu 2 sensuri fara sa se asigure si ne trezeam pe contrasens, intra in ronduri fara sa acorde prioritate si tot asa. Intr-o zi i-a taiat fata unuia de 3 ori, a urmat un binemeritat concert de claxoane… iar “instrumentalul de injuraturi” a venit tot din partea lui. Pe scurt… conducea ca o cizma stalcita si era revoltat pe cei ce respectau regulile de circulatie. :)

Perseverenta mediocritatii

Altadata a fost rugat sa cumpere niste suruburi de 0,8-1 cm si a cumparat de 2 cm. S-a gandit el ca ar fi mai bune… desi nu stia pentru ce urmau sa fie folosite. A fost certat, dar fara vreun rost. Ajunsese in stadiul in care sustinea un punct de vedere subred si fara pic de sens.

In alta zi a fost rugat sa lege o planta, sarcina ce implica folosirea unei scari. Nu prea i se potrivea sarcina, fiind o persoana cu frica de inaltimi, dar s-a gandit sa incerce macar.

A luat scara, s-a apropiat de fereastra si i s-a facut frica instant. In urmatorul moment a luat mana de pe scara, ca sa inchida fereastra… iar restul e poveste. In momentul urmator, scara s-a pravalit pe trepte si a facut o galagie de tot amuzamentul.

George avea si probleme de organizare. Era foarte agitat si efectiv nu gandea cum sa faca lucrurile pas cu pas, ca sa iasa totul asa cum trebuie.

Plus noptile pierdute in compania alcoolului… care ziua il transformau intr-un om imprastiat, neatent si dezinteresat. Dupa aproape fiecare sarcina, colegii il certau, il condamnau si il faceau sa se simta ca ultimul om din firma… ceea ce si era. Iar gandul asta era mereu alimentat, ceea ce il indemna sa actioneze la fel de ineficient. Seara simtea nevoia sa se anestezieze si a doua zi o lua de la capat. Ajunsese intr-un cerc vicios din care nu prea mai avea sanse sa iasa.

planteaza

 “Ce uzi aia creste si ce semeni aia culegi!”

Daca nu ar fi fost certat atat si ar fi fost inteles de catre colegi, poate ca George si-ar fi imbunatatit munca. Dar primind tot timpul critici, in mintea lui incerca sa demonstreze ceva, poate involuntar: “Ei daca tot ma cearta toata lumea, macar sa stiu de ce.”

Si atunci facea in continuare totul pe jumatate, parca in ciuda… ca sa aprobe ceea ce i se spunea.

Ce uzi aia creste, dar ce-ar fi fost daca…

…cineva ar fi discutat cu el si ar fi incercat sa-l inteleaga, sa-l responsabilizeze si sa-l ajute sa-si gaseasca motivatia pentru a se autodepasi?

Intr-adevar, putini au abilitati de leadership dezvoltate, cat sa reuseasca sa-i inspire si sa-i motiveze pe cei din jur. Dar daca chiar iti doresti si reusesti sa te pui in pielea celui de langa tine, poate poti face ceva pentru el.

Sunt constient ca si eu as fi putut sa fac mai multe pentru George, dar uite ca n-am avut suficienta rabdare la momentul respectiv. Mi-a fost mai la indemana sa intru in oala cu ceilalti si sa-l arat cu degetul.

Poate te gandesti ca nu esti sef si n-ai nevoie sa inveti asta. Dar poate ai rude prin familie sau amici care te exaspereaza cand ii rogi sa te ajute cu o sarcina.

Cultiva relatii de succes

  1. Pune-te in pielea celuilalt si incearca sa-i intelegi situatia. 
  2. Discuta cu el si pune-i intrebarile potrivite pentru a-ti imbunatati relatia cu el.Ce te framanta? Cum pot sa te ajut?
  3. Responsabilizeaza-l pe cel de langa tine (in special atunci cand detii o functie de conducere) – Omul trebuie sa constientizeze care sunt consecintele iresponsabilitatii lui. Uneori va trage compania in jos, alteori va risca sa fie concediat. Iar in cadrul casniciei va manca tocanita stricata, daca va continua sa mai cumpere acele rosii vechi si clocite de soare.
  4. Motiveaza-l permanent – Toti oamenii au nevoie de validare, apreciere si acceptare. Iar oamenii mediocrii, au nevoie sa inteleaga pentru ce anume fac un lucru. Unii chiar au nevoie de o viziune. Cand ii lauzi unui om munca si il incurajezi s-o faca mai bine, poate ca data viitoare va dori sa valideze afirmatiile tale si va deveni mai bun. Cand il accepti pe un om cu tot cu defecte, el va aprecia si va dori sa-ti intoarca favorul. Asa se nasc relatiile sanatoase.

Bineinteles ca sunt si oameni cu care oricat te-ai stradui ajungi la concluzia ca n-ai cu cine. Dar cand simti ca un om are suflet si ca in sinea lui si-ar dori sa fie mai bun, dar nu are incredere ca poate, fa tu ceva pentru el. Incearca sa-l intelegi si sa-i oferi increderea ca va reusi. Daca vei crede in asta, sunt sanse mari sa ajunga si el sa creada.

Daca nu va reusi, macar te va respecta si vei avea o relatie foarte buna cu el. Vei deveni una dintre cele mai mai apreciate persoane din viata lui. Si cu siguranta vei fi unul dintre cei mai valorosi oameni pe care i-a intalnit vreodata.

Adu-ti aminte intotdeauna sa te pui in pielea celuilalt si sa-i intelegi situatia, inainte de a te rasti la el.

Daca uzi slabiciunile unui om, acestea vor inflori. Daca uzi viziunea a ceea ce acesta ar putea deveni… s-ar putea ca aceasta sa prinda viata.

A venit primavara… tu ce alegi sa uzi? Ce faci cand rogi pe cineva ceva, iar acesta actioneaza parca asa ca sa-ti faca in ciuda?

Scrie-mi parerea ta mai jos.

Pe curand,

Silviu

P.S. Si eu am avut momente de slabiciune in care nu as fi crezut ca voi reusi, dar s-a intamplat sa atrag persoane care au crezut in mine mai mult decat mine. Nu-ti pot descrie cat de recunoscator le sunt. Daca nu stii la ce ma refer… poate vei deveni si tu la fel de apreciat intr-o buna zi. Iti doresc asta!

Opt In Image
Introdu-ţi numele şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ebook-ul în Valoare de 29 lei.

De asemenea, vei primi săptămânal informaţii valoroase şi esenţiale pentru dezvoltarea ta profesională.

ATENŢIE! Pentru a primi ebook-ul, trebuie să-ţi verifici email-ul şi să-mi confirmi înscrierea. E foarte usor! :)

Nu vei primi niciodată SPAM din partea mea. Datele tale sunt protejate.

Comments

comments