Cum definesti o lista de obiective profesionale realizabile 2/2 – Actiune si monitorizare

Sper ca de data trecuta si pana acum, sa-ti fi trasat obiectivele profesionale potrivite pentru tine. Daca nu, (re)citeste articolul SMARTEY si apuca-te de lucru usor usor.

Daca ti-ai si atarnat pe perete Planul Final si Planul Lunar de Actiune, atunci e momentul sa pui mana pe o agenda oarecare si sa avansezi spre etapele urmatoare. In continuare lucrurile vor deveni din ce in ce mai tangibile.

capat de statie

Trenuri care duc spre oportunitati exista. Dar daca nu te sui in niciunul, unde Doamne iarta-ma te astepti sa ajungi?

Daca ti-ai facut partea si ti-ai trasat lista de obiective profesionale (sau personale) potrivite pentru tine, acum e ca si cum te-ai afla intr-o gara. Esti pregatit sa te urci intr-un tren pe care l-ai ales pentru a ajunge la o destinatie anume.

3. Agenda zilnica eficienta

Ca sa transformi o Agenda zilnica intr-una eficienta, indicat ar fi sa urmezi niste pasi:

  1. Analizezi Planul Lunar de Actiune.
  2. Notezi in agenda primele si cele mai importante sarcini, de pe Planul Lunar de Actiune.
  3. Planifici fiecare sarcina la o ora anume si estimezi un termen de finalizare pentru fiecare sarcina.

    Agenda zilnica eficienta pentru obiective profesionale

    Agenda zilnica devine eficienta atunci cand este acompaniata de un Plan Lunar de Actiune.

Atentie: nu ma uit la rezultate una doua. Ma uit doar la calitatea muncii depuse, la sfarsitul unei zile, ca sa vad daca pot imbunatati ceva. Dar daca exista vreun lucru la care sunt strict, acelea sunt actiunile pe care le intreprind zilnic. Nu las zi sa treaca fara sa fac ceva pentru obiectivul final. Poate cu mici exceptii, dar ma cam oftic cand fac asta.

In schimb, atunci cand vad ca ceea ce imi propun se si materializeaza in actiune si am calendarul suficient de inrosit cat sa nu mai vad zilele de X-uri (conform metodei Seinfeld), pot spune ca sunt pe calea cea buna.

4. Cum sa te apuci de treaba in ritmul tau

De la lista de obiective profesionale si pana la indeplinirea ei, ai nevoie de un singur lucru: ACTIUNE. Gandita, planificata, organizata… evident. Deci nu la nimereala. Dar cert este ca fara actiune nu se ajunge nicaieri!

N-o sa-ti spun foarte multe despre asta, pentru ca am mai discutat-o. Metoda Seinfeld este cea care ar trebui sa te ajute sa te apuci de treaba in ritmul tau. Si sa te introduca usor usor pe fagasul lucrurilor care se materializeaza.

Ideal ar fi sa te relaxezi si sa incerci sa te joci usor usor. Sa nu iei lucrurile foarte in serios din prima si sa te obisnuiesti cu noile sarcini.

Nu conteaza cat muncesti azi, conteaza sa faci ceva, chiar daca e duminica si n-ai chef.

5. Tehnica de monitorizare Zoom-In – Zoom-Out

Daca indeplinesti pasii de mai sus, asta ar trebui sa devina foarte simplu. Am invatat tehnica asta de la Daniel Zarnescu. Ca o fi copiata sau inventata de el… habar n-am si nici nu ma intereseaza. Cert este ca functioneaza.

Metoda in sine te ajuta sa privesti spre planul tau de actiune din doua unghiuri:

  1. Zoom-In – cand esti inglodat in agenda plina de sarcini zilnice si tinzi sa devii perfectionist
  2. Zoom-Out – cand lasi agenda zilnica deoparte si privesti spre planul final, lunar sau saptamanal

Zoom-In (agenda zilnica) te ajuta sa:

  • iti organizezi sarcinile zilnice
  • iti aduci aminte sa faci tot ce este necesar pentru obiectivul final
  • te focalizezi pe calitatea muncii depuse

    agenda zilnica eficienta

    Agenda zilnica te ajuta sa actionezi organizat, cumpatat si sa te apropii de marile obiective.

Zoom-out (planul final si planul lunar) este un fel de harta care te ajuta sa vezi toata imaginea de ansamblu si sa constientizezi:

  • ce te motiveaza si de ce faci ceea ce faci
  • incotro te indrepti
  • ce este mai important in acest moment
  • cat mai ai pana termini
  • ce poti imbunatati
  • daca te apropii cu adevarat de obiectivul final sau iti irosesti timpul aiurea
Plan obiective profesionale

Planul de actiune defalcat (prezentat in articolul precedent), te ajuta sa constientizezi incotro te indrepti. Asta este de fapt harta ta spre Obiectivul Final.

Cand ajungi aici trebuie sa ramai flexibil si sa modelezi activitatile dupa mersul lucrurilor. Adica nici s-o lalai 3 saptamani cu sarcini neimportante, dar nici sa te autopedepsesti daca s-a dus o zi si ai bifat doar 4 sarcini din 7. Zi merci ca le-ai facut si p-alea. Maine poti s-o iei de la capat si sa devii mai productiv decat astazi.

E posibil sa realizezi ca ai mult mai multe de facut decat ai estimat initial. Si atunci e nevoie sa amani obiectivul final cu o luna sau mai mult. Sau sa renunti la alte sarcini care intre timp si-au pierdut din importanta. Daca se modifica prea multi parametrii, rescrii planul de la 0 si gata. Fa-o ori de cate ori e necesar.

Esential este sa adopti aceste tabieturi pas cu pas, dupa metoda Seinfeld. Si sa le integrezi in comportamentul tau, cat sa devina naturale. Va fi un efort pana le vei invata, dar pe viitor te vor ajuta sa economisesti o cantitate imensa de timp.

Daca nu ai maneci, sufleca-ti orice altceva

…si apuca-te de treaba. Ai tot materialul de care ai nevoie ca sa-ti setezi obiective profesionale sau personale, sa te apuci de ele, in ritmul tau si sa incepi sa creezi ceva interesant. :)

Daca ai nevoie de asistenta poti sa-mi trimiti un mail. Iar daca ai neclaritati sau ceva iti pare prea complicat sau imposibil de atins, lasa-mi un comentariu mai jos.

Spor, inspiratie si rabdare,

Silviu

Opt In Image
Introdu-ţi numele şi adresa de email în formularul de mai jos şi vei primi GRATUIT ebook-ul în Valoare de 29 lei.

De asemenea, vei primi săptămânal informaţii valoroase şi esenţiale pentru dezvoltarea ta profesională.

ATENŢIE! Pentru a primi ebook-ul, trebuie să-ţi verifici email-ul şi să-mi confirmi înscrierea. E foarte usor! :)

Nu vei primi niciodată SPAM din partea mea. Datele tale sunt protejate.

Comments

comments