Lucrurile care te fac cu adevarat fericit

De cand ma stiu, mi-am dorit intotdeauna ceva. Cand eram mic ma uitam la telenovele si ma gandeam:

“Ha! Ce stupizi adultii astia, se lupta atata pentru dragoste, cand fericirea se gaseste in jucarii.”

Daca aveam jucarii eram cel mai fericit. Asta imi doream la vremea respectiva.

ceea ce te face cu adevarat fericit

Nu am crescut intr-o familie bogata, dar nici nu eram ultimul sarantoc. Primeam jucarii din cand in cand, nu foarte scumpe ce-i drept, dar in momentul in care le aveam…eram fericit pana ma obisnuiam cu ele si imi doream altele.

Apoi am crescut, mi-am dorit calculator si l-am primit dupa 6 ani. Nu aveam acces la internet, dar deveneam fericit cand faceam rost de jocuri noi. Dupa 2 ani, mi-am bagat internet si jocurile nu mai erau o problema…erau atat de multe incat nu stiam ce sa mai joc, dar calculatorul meu nu mai facea fata. Incepeam sa-mi doresc componente de calculator.

Am crescut si am ajuns sa-mi doresc ce-si doreau adultii din telenovele: o relatie fericita. Am reusit si asta dupa ani de zile.Apoi, mi-am dorit masina si permis pe care le-am avut fara un efort prea mare, dar tot nu eram multumit. M-am plictisit destul de repede de masina si am inceput sa-mi doresc alta pe gustul meu.

Ce anume a facut diferenta

Anul asta am studiat aprofundat acest aspect si la un moment m-am intrebat: Care sunt lucrurile care te fac cu adevarat fericit? Sanatatea pe care o apreciem atunci cand nu o avem, o relatie care sa-ti ofere afectiune si sa te faca sa te simti implinit sufleteste.

In mare parte da…si mai departe incepe o cursa nebuna dupa bani, care sa-ti aduca lucrurile materiale care te fac “fericit”.

Oare?

Mi-am dat seama la un moment dat ca oamenii isi doresc permanent ceva, datorita acelui sentiment de moment pe care il ai cand iti cumperi un lucru nou. Femeile stiu cel mai bine sentimentul, dupa ce vin de la shopping. Dar si barbatii isi mai cumpara cate un smartphone sau laptop si devin multumiti si fericiti pe moment. Dar ce se intampla dupa ce te obisnuiesti cu lucrul respectiv?

Ei bine, devine al tau, iti pare rau daca-l pierzi, dar ti se pare firesc sa-l ai. Uiti sa mai fii recunoscator si nici nu mai ai parte de acel sentiment de multumire de la inceput. Cum ar fi ca acum sa fii fericit cu lucrurile pe care le ai? Te-ai simti realizat pe viata nu?

Lucrurile materiale nu-ti ofera decat o emotie de moment, un sentiment de fericire care nu dureaza. Dispare dupa o zi, o saptamana sau o luna, iar apoi incepi sa-ti doresti alte lucruri materiale, devenind dependent de acel sentiment pe care il ai cand iti cumperi ceva nou.

Ba chiar unii in loc sa devina recunoscatori pentru obiectul nou, dupa ce se obisnuiesc cu el incepe sa aiba regrete: am un prieten care si-a luat o masina noua acum cativa ani si la cateva luni ii parea rau ca nu si-a luat-o cu toate dotarile incluse. Apoi imi spunea ca vrea s-o vanda si sa-si cumpere alta versiune cu un motor mai puternic, iar acum cateva saptamani imi arata un nou model al unei marci diferite…pe care si l-ar lua daca ar avea bani.

Si uite asa intri intr-o cursa interminabila dupa lucruri materiale pentru ca asta ne invata societatea: “Ah ti-ai luat masina noua? Ce pacat ca nu ti-ai luat modelul de 200 de cai cu navigatie. Te-ai zgarcit la 5000Euro, ce fraier esti, trebuia s-o iei pe aia.” Cand este suficient? Cat de fericit te poate face un lucru material?

Ar fi absurd sa spunem ca lucrurile materiale nu sunt deloc importante, pentru ca atunci cand locuiesti pe strada, nu ai un loc cald sa te odihnesti si nici o portie de mancare sa te hranesti, probabil o sa-ti para rau ca existi. Nu-ti spun sa nu-ti doresti o masina sau un smartphone, din contra…acestea vor face parte din motivatia ta de a-ti urma calea si de a depasi obstacolele.

“Sunt convins ca lucrurile materiale contribuie foarte mult la a face viata cuiva placuta, dar, in esenta, daca nu ai prieteni foarte buni si rude care conteaza pentru tine, viata va fi foarte pustie si trista, iar lucrurile materiale inceteaza sa mai fie importante.”

- David Rockefeller

…am realizat ce conteaza de fapt

Dar totodata consider ca atunci cand devii responsabil pentru viata ta, e momentul sa constientizezi adevaratele lucruri care conteaza.

Mi-am dat seama la un moment dat, ca orice lucru material mi-as dori, niciodata nu m-ar face sa ma simt implinit pe deplin. Daca am o Honda de 20.000Euro, o sa ma obisnuiesc cu ea si apoi o sa vreau un Mitsubishi de 45.000Euro. Dupa ce imi iau un laptop, peste 6 luni o sa-mi doresc altul si mai performant. Dupa ce plec in vacanta la Viena o sa-mi doresc sa vizitez si Amsterdamul. Si am realizat ca astea sunt micile jucarii si delicatese ale oamenilor adulti si nicidecum lucrurile care iti aduc fericire si multumire interioara.

Pe de o parte mi-am dat seama ca momentele petrecute cu rudele sau cu prietenii m-au facut sa ma simt mai fericit si sa-mi doresc sa dureze la nesfarsit.

Am fost fericit si atunci cand m-am plimbat singur cu masina, dar m-am plictisit dupa un timp.

Si cand ma gandesc cat de frustrat si suparat eram in spatele blocului cu masina lovita, in loc sa ma bucur ca am un prieten care ma ajuta sa mi-o repar.

Muncind ani de zile in care mi-am propus sa nu ma focalizez pe banii pe care ii castig, ci doar pe dezvoltarea abilitatilor mele, am ajuns intr-un moment in care am obosit si mi-am zis exact asa:

“Bai! Muncesc ca nebunul de atata timp, nu mi-am luat nici macar o masina din banii mei, nici nu fac ce-mi place, habar n-am ce-i aia siguranta sau trai decent si parca ma lupt cu morile de vant…doar doar oi primi un loc in calendarul bisericesc: Sfantul Silviu care si-a dedicat viata muncii grele spre nicaieri.”

calatorie lunga si dificila

Muncisem in 2 MLM-uri, investisem timp si energie in joburi fara viitor care nu mi se potriveau si cand m-am uitat in jurul meu, mi-am dat seama ca in afara de ceea ce am invatat, nu am ramas cu nimic cladit. Cine apreciaza acum eforturile mele care oricum nu mi-au adus rezultate?

Si atunci am decis sa las la o parte gandirea invechita care spune ca munca trebuie sa fie grea si neplacuta si m-am orientat sa fac ceva care sa-mi placa. De cand suntem elevi suntem obligati sa mergem la ore, sa pierdem zilnic 4-7 ore facand materii care nu ne plac, iar la maturitate tindem sa facem acelasi lucru.

Eu am detestat scoala din clasa I, cand eram intrebat ce materii imi plac numaram pe degete 2-3 cu indulgenta. Si traind in acest mediu 12-15 ani sau mai mult, in viata de adult avem impresia ca munca trebuie sa fie un lucru detestabil care ne mananca zilele in loc sa trezeasca pasiuni in noi si sa ne faca sa simtim ca traim.

Cand am inceput sa ma simt cu adevarat fericit

Cand am ales sa fac un lucru pornind de la o pasiune, am inceput sa fiu fericit. Am avut obstascole, griji, blocaje pe care le-am depasit, dar iti spun ca in fiecare dimineata in care ma trezeam si veneam cu o idee sau vroiam sa creezi si mai mult pentru pasiunea mea, ma simteam fericit si implinit sufleteste. Ala a fost momentul in care am initiat proiectul pentru acest site.

pasare libera

Mi-am dat seama ca daca imi doresc sa obtin un job, nu am nici cea mai mica problema sa fac asta. Am reusit sa obtin 13 interviuri in 2 saptamani, in timp ce altii se zbat sa obtina unul singur. Mi-am propus sa creez o comunitate de oameni care au nevoie de sprijin in viata profesionala si pe care sa-i ajut in directia asta.

Apoi mi-am amintit ca joburile nu mai sunt de viitor si ca in urmatorii ani o sa ajungem ca inainte de 1900 cand aproape toti oamenii erau liber-intreprinzatori. Asta e directia spre care ma indrept si eu, avand totodata un alt proiect in paralel.

Mi-am dat seama ca afacerile sunt mai accesibile ca niciodata, odata cu dezvoltarea mediului online si de ce sa nu ofer si aceasta cunoastere, celor care isi doresc mai mult decat un job. Am o prietena care castiga aproape 1000 Euro/luna ca freelancer, fara sa aiba o afacere clasica si complicata, iar clientii ei sunt atat romani cat si straini…deci exista solutii si nu te mai poti plange ca in Romania sunt oamenii saraci care nu au bani.

In concluzie, pasiunea ta ar trebui sa fie scopul tau numarul 1. Sa-ti gasesti o pasiune si sa construiesti ceva in jurul ei, iar mai departe vei incepe sa te simti fericit. Cum incepi ceva, deja te simti implinit sufleteste pentru ca o faci tine si conteaza.

Iar in momentul in care incepi sa ajuti si alti oameni, ai un sentiment de multumire interioara pe care niciun lucru material nu ti-l va aduce vreodata. E un sentiment de durata care iti va transforma viata radical.

Dupa un timp in care oferi constant valoare celorlalti si muncesti din pasiune si cu tot sufletul, o sa vina si banii si o sa-ti poti cumpara jucariile si delicatesele adultilor, dar asta nu va fi totul.

Vei avea si mai multa motivatie, vei face si mai mult pentru oamenii din jurul tau si acela va fi momentul in care vei incepe sa simti ca traiesti o viata deosebita. Asta este adevaratul obiectiv care te face fericit, asta este calatoria care iti aduce multumire interioara si asta este esenta vietii, sa fii mai presus de tine.

Bineinteles ca muncind in jurul unei pasiuni, nu vei topai ca un copil entuziast de dimineata pana seara. Dar vei fii permanent intr-o calatorie care o sa-ti aduca periodic satisfactii, pe masura efortului pe care il depui.

Creatia ta va fi ca si copilul tau, pe care il modelezi in fiecare zi. E un sentiment care merita.

Cam asa privesc eu lucrurile, asa cum le simt pe pielea mea. Tu ce parere ai?

Silviu D.

Comments

comments